ISTORIE

Prezenta structură corporativă și organizațională a companiei Valtellina, în România, a luat naștere în 2005, când a fost înființată Valtellina S.A. Sucursala Sibiu. Valtellina S.A. Sucursala Sibiu deținea 25 de angajați pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură în domeniul telecomunicațiilor și al altor servicii aferente. Activitatea a început în județele Sibiu, Bacău și Cluj în cadrul unui acord comercial încheiat cu Romtelecom. Printre primele lucrări efectuate se numără și modernizarea iluminatului public în centrul istoric al Sibiului cu ocazia faptului că în 2007 acest oraș devenea „Capitala Culturală Europeană“.

În anii succesivi au fost realizate lucrări pentru Romtelecom în noi zone geografice, mai ales în județele Vaslui, Suceava, Iași, Botoșani și Bistrița. De asemenea, au fost dobândite comenzi și de la alți mari operatori de telefonie mobilă, cum ar fi Vodafone și RDS. Compania s-a specializat în construcția de sisteme FTTH; printre orașele reprezentative ale intervențiilor se numără Sibiu, Constanța, Vaslui, Iași, Bârlad, Piatra Neamț. Odată cu obținerea certificării ANRE au fost obținute numeroase lucrări în industria electrică, atât pentru Electrica, cât și pentru alte societăți publice și private.

În anul 2009 a fost construit actualul sediu (birouri și depozit), iar în 2013, cu ocazia planului de reorganizare strategică al grupului Valtellina s-a născut actuala companie Valtellina Est Europa SRL, care a preluat pe deplin activitatea societății Valtellina S.A. Sucursala Sibiu.

Din 2013 Valtellina Est Europa SRL colaborează cu Impregilo pentru relocarea rețelelor de telecomunicații și electrice și pentru realizarea sistemului de iluminat al viaductelor și al rampelor de acces situate pe autostrada A1 Făget – Sibiu (tronsonul ce aparține companiei Impregilo).

În 2015 și 2016 a colaborat cu Huawei pentru construcția rețelelor de fibră optică în cele mai izolate comune din județele Vaslui, Iași, Suceava, Mehedinți, Vâlcea, Brăila și Constanța, lucrări ce s-au desfășurat în cadrul Proiectului Ronet, proiect finanțat de către Uniunea Europeană.
În prezent, pe lânga partenerii fideli cum ar fi Telekom (fostul Romtelecom), Electrica și Impregilo, se află în curs de derulare parteneriate importante și cu alți mari jucători de pe piață. Un exemplu semnificativ în acest sens ar fi compania ICM, care a recunoscut competența companiei Valtellina Est Europa SRL în proiectarea și realizarea autostrăzii A3 Brașov-Oradea.

Storia_a
Storia_b